Ultima data am venit in Bucuresti cu trenul. Era o zi de marti, la ora 7 dimineata cu IC Iasi-Bucuresti. Nu era nici pupaza in trenul ala, insa timpul a trecut parca mult mai repede decat in alte dati. Si chiar nu stiu motivul. Insa am facut o lista cu chestiile pe care le-am vazut in aceasta “scurta” calatorie (adica 6 h jumate) :
- am vazut rasaritul
- parasutisti de la o baza militara (cred) de langa Buzau
- un iepure alergand
- o caprioara stand ( se observa antitez si dualitatea perfecta intre cele doua mamifere urecheate)
- o movilita de cadavre de caine
- si nu in ultimul rand gunoi, lots of gunoi.
Asa mi-am dat seama de ce toata lumea considera Bucurestiul o groapa de gunoi…pentru ca e inconjurat de acesta. E cel putin evident contrastul intre Bucuresti si Vaslui, oras micut dar curat si chiar as putea adauga elegant, desi frumusetea arhitecturala a orasului e sublima, dar lipseste cu desavarsire.

“Today is gonna be the day
That they’re gonna throw it back to you
By now you should’ve somehow
Realized what you gotta do
I don’t believe that anybody
Feels the way I do about you now”

Asteptarile. Astea ma vor duce la pieire. Am vorbit anul trecut de strategia mea, cea in care imi stabileam un target foarte jos ca apoi sa-l depasesc si sa simt victoria mai dulce. Ei bine cred ca pana la urma asta e un bullshit destinat celor care ma privesc din exterior. Adica mi-am dat seama ca eu nu sunt asa, ca eu chiar am asteptari foarte mari de  la mine, insa pe care nu le impartasesc nimanui din teama de a nu cadea in penibil. Astfel a fost cazul celebrei Sesiuni de Comunicari Stiintifice a Studentilor. Ma asteptam la ceva mai bun, dar aparent stiu sa pierd cu demnitate. Adica stiu teoria, stiu ca dintr-un esec trebuie sa invat intotdeauna, un esec e un sut mare in fund care ma duce mai aproape de scop , ca tocmai obsesia creata dupa un esec de proportii arata o slabiciune atat in educatie cat si in intelect.

Dar nu e vorba despre asta. problema mea este ca nu pun accent prea mare pe lucrurile “lumesti” si nici pe realizarile personale, asa ca piramida lui Maslow e cam fututa de cazul meu. Nu zic ca succesul personal nu e important deoarece am un orgoliu imens de hranit, insa se pare ca nu pot sa-mi focalizez atentia spre acesta cat timp alte probleme nu sunt rezolvate.

Cum ar fi?…si anume?

Revin la obsesia cu viata personala. Imi dau seama ca nu am nevoie neaparat sa fiu aclamat, dar am nevoia ca o persoana sa fie interesata de mine, sa stie ce imi place si sa poata sa-mi faca mici surprize la care chiar nu ma astept. Stiu ca e trist ce spun, dar cred ca vreau un stalker (sau mai bine zis o stalker-ita).

NU stiu ce inseamna sa iubesti, dar stiu ce inseamna sa fii obsedat de o persoana, sa vrei sa stii tot ce-i place, sa-i stii programul, sa-i stii prietenii desi acestia  iti displac ingrozitor. Asta sunt eu. Si am nevoie de cineva exact la fel. Si stiu ca din simbioza asta nu poate iesi ceva “bun”.

Mi-am dat seama ca eu nu tineam la tine, draga mea! Eu eram obsedat (suna foarte nociv, foarte rau intentionat desi cred ca este cea mai inofensiva forma de manifestare) de micile tale calitati  care te faceau speciala! Tin minte cat m-am bucurat cand mi-ai zis ca sunt un animal urban, deoarece iti spusesem cu cateva luni inainte ca nu imi place nici marea si nici muntele, nu-mi place natura ci imi place orasul. Asta insemna ca ti-ai adus aminte, atunci mi-ai aratat ca stii un lucru, poate neinsemnat, despre mine, mi-ai aratat ca esti putin din ceea ce ma astepatam de la tine.

Insa odata cu clarificatul “bad timingului” mi-am dat seama ca de fapt nu era asa. Acum realizez ca eu vroiam de fapt sa primesc inapoi ceea ce am dat. Si imi este extraordinar de dificil sa explic ceea ce i-am oferit, ceea ce ofer tuturor persoanelor de care ma “indragostesc”, insa acest ceva il vreau impartasit, daca nu in mod egal macar o parte suficienta din acesta incat sa-mi mangaie egoul.

Asa ca viata mea nu pute, am destule persoane cu care ma inteleg bine, sunt respectat de colegi si desi sunt cam umflat nu pot sa spun ca ca arat ca o sperietoare , deci care e problema mea? De ce nu gasesc o persoana pe lumea asta cu care sa pot sa relationez, si aici ma refer si la prieteni, de ce nu gasesc o persoana de care sa-mi pese suficient de mult? De ce daca incepe sa-mi pese catusi de putin de cineva mi-o iau in bot imediat? De ce nu am incredere in nimeni ca sa pot sa-mi deschid si eu sufletul?

Cred ca sunt condamnat sa traiesc o viata presupus fericita, cu o familie care desi tine la mine nu ma cunoaste catusi de putin, cu niste prieteni care desi sunt foarte apropiati nu pot discuta niciodata nimic cu ei si in final, cu o sotie ce cred ca va fi perfecta pentru mine, nu un supermodel, dar desteapta si interesanta dar care nu va fi stalkerita pe care eu o doresc, cea care poate sa anticipeze ceea ce nici eu nu stiu ca vreau.

Asa ca am blog. Ca sa defulez, nu pentru altceva.

P.S. Vreau sa spun ca intotdeauna am apreciat o ironie buna, de fapt cred ca asta iubesc cel mai mult. S-a intamplat in clasa a 11-a. Tocmai “visul frumos se spulberase” cu o persoana de care eram obsedat ( aici ar trebui citit indragostit) si la ora de limba romana am inceput sa analizam opera lui Eminescu. S-a inceput cu poezia “Stau in cerdacul  tau” si  culmea ironiei era ca in dreapta mea statea exact persoana respectiva.

Ideea e ca in poezia respectiva sunt exprimate exact sentimentele pe care le simteam in momentul acela si pe care am incercat sa le explic in acest post. Asa ca aceasta poezie mi se potriveste ca o manusa.

“Stau în cerdacul tău… Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Şi vântul mişcă arborii-n grădină.

Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiţi cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici şi sufli-n lumânare…

Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ş-alături luna bate trist în geamuri.”

Emotions are an addiction, turning into obsession… then comes the sickness.

- imi place sa caut informatii pe net despre cladiri

-imi plac povestile pe care le spune o cladire

-imi place sa ma plimb de nebun prin oras(singur

-imi plac parcurile toamna tarziu: pustii, friguroase si cu frunzele cazute

-imi plac mastile venetiene

-imi place gustul si mirosul de busuioc

-imi plac fetele care poarte fes

-imi plac fetele diferite

-imi place perioada 1-20 decembrie, cand toate magazinele se pregatesc de sarbatori

-nu-mi place perioada sarbatorilor si urasc perioada februarie-martie

-imi plac ratele din parcul Carol

-imi place portiunea din Splaiul Unirii, de la Camera de Comert pana la Timpuri Noi

-imi place tramvaiul 32, probabil cel mai aglomerat din Bucuresti

-imi place sa vad oamenii care merg zambind pe strada

“Now they’re going to bed
And my stomach is sick
And it’s all in my head
 But she’s touching his chest now
He takes off her dress now
Let me go ’cause I just can’t look, it’s killing me”

Era inevitabil. Trebuia sa se intample si asta! Am facut un pas major insa am cazut intr-o groapa imensa de kkt. Am subestimat-o! M-am supraapreciat! 

Nu stiu cu ce gresesc dar de data asta nu mai am de gand sa imi propun sa ma schimb. Pentru ca oricum nu o voi face. De aceea imi voi canaliza toata atentia in alta parte si voi uita ca s-a intamplat!

In momentul asta imi vin in cap tot felul de clisee de genu’ “Are balta peste!”. Dar se pare ca ma aflu pe malul gresit al baltii. Sau poate pentru ca nu vreau “fitofagi” , nu vreau novaci, nu vreau pesti care arate bine dar au gust de kkt. Vreau un crap suculent, o stiuca care sa ma puna in dificultate cand o prind dar pe care o pot aprecia cu un pahar de vin.

Asa ca o sa-mi las undita acasa pentru ceva timp si chiar daca ceilalti “pescari” o sa rada de mine(da’ ma , nu-mi vine sa cred ca am fost numit “pizda”), mi se cam rupe de ei. Nu am experienta cu pescuitul dar am pretentia ca din prima sa prind pestele cel mare.(gata cu analogia cu pesti pentru ca sunt total pe dinafara cu subiectul).

Da! Este oficial! A fost confirmata data lansarii noului album Tori Amos, intitulat “Abnormally Attracted To Sin” : 19 mai. Asta inseamna ca mai sunt 2 luni si 4 zile de asteptat.

Iata coperta albumului si tracklistingul :

1. ‘Give’
2. ‘Welcome to England’
3. ‘Strong Black Vine’
4. ‘Flavor’
5. ‘Not Dying Today’
6. ‘Maybe California’
7. ‘Curtain Call’
8. ‘Fire to Your Plain’
9. ‘Police Me’
10. ‘That Guy’
11. ‘Abnormally Attracted to Sin’
12. ‘500 Miles’
13. ‘Mary Jane’
14. ‘Starling’
15. ‘Fast Horse’
16. ‘Ophelia’
17. ‘Lady in Blue’

Voi reveni cu detalii, in curand sper, cand imi va veni cheful. Deocamdata voi ramane in compania acestei stimate doamne : 

Nu stiu de ce, dar ma simt fericit azi. Poate pentru ca imi trece in sfarsit raceala.

Marjorine, where have you been?
Did you meet the queen, Marjorine?
Let me know. Why did you go?
Why don’t you show, Marjorine?
Oh, down by the sea, searchin’ for me, Marjorine.
I want you back, but you will not get in the sack, no!
Each I go to town I see your face in a crowd and,
when I come back home, I call your name aloud.

Marjorine, life is too short.
You’ll just get caught, Marjorine.
Hard to find. What’s on your mind?
Won’t be unkind, Marjorine.
Oh, clouds start to form, keeping you warm, Marjorine.
Life can be clean. Where have you been, oh, Marjorine?

Mai am 48 de ore pana la examenul de micro intermediara = kryptonitu’ tuturor studentilor de la Economie. 

Daca il trec pe asta l-am apucat pe Dumnezeu de picior.

Asa ca tic-tac, tic-tac….

P.S. Am uitat sa mentionez ca pana la Micro mai am un examen la Relatii publice, de invatat juma’ de carte si sa am o discutie foarte serioasa(cel putin sper) !

P.P.S Dupa perioada asta I will get hiiiiigh!!!!!!

P.P.P.S Da lasa’ ca imi pun Lose yourself pe buda iainte sa plec si imi fac curaj !

Hmmm…

I’m back. Au trecut vreo cateva luni de cand nu am mai scris nimic pe asa numitul blog personal.

In chiar primul meu post vorbeam de o dorinta acuta de a realiza diverse lucruri pe care atunci le consideram vitale supravietuirii mele in jungla numita Bucuresti, mahalaua so nice they named it twice!

Sa recapitulam care erau acelea :

“1. Creeaza-ti un blog.

2. Scoate-o in oras pe fata pe care o placi.

3. Citeste o carte.

4. Implica-te intr-un proiect studentesc.

5. Gaseste-ti un job.

6. Du-te la Marea Neagra.

7. Du-te la un concert.

8. Du-te naibii intr-un club din Bucuresti.

9. Implica-te intr-o activitate culturala.

10. Fa-ti playlisturi pentru iPod.

11. Protesteaza pentru ceva.

12. Fa ceva ce nu ai face in mod normal.

13. Enjoy it.”

Si acum sa vedem rezultatele:

1. Mi-am facut blog… dar nu am fost chiar atat de activ pe cat mi-am propus. Insa in vara am fost si ocupat si eram si intr-o pana de idei continua, asa ca nu regret lucrul acesta. Poate ca din acest moment voi fi mai inspirat si voi sti sa-mi aleg subiecte interesante pe care sa le discut.

2. Aici e un lucru mai delicat. Pe scurt am rugat-o de doua ori sa iasa in oras cu mine dar m-a refuzat invocand diverse motive si a treia oara cand sunt sigur ca mergea, m-am enervat eu si am plecat acasa mai devreme. Daca nu v-ati dat seama aceasta s-a intamplat in ultima saptamana de sesiune, la inceputul vacantei de vara pierzand astfel ultima sansa de a fi cu ea inainte de a pleca acasa. Insa din pacate m-am intalnit cu ea la repartizarea caminelor la inceputul vacantei dar m-am facut ca nu o vad (gest inexplicabil nici pana acum!?!) si apoi nu am mai vazut-o pana la inceputul anului universitar. Insa fierul cald s-a racit si in momentul asta nu mai am aproape niciun interes…

3. Am citi destule carti si nu prea are rost sa le enumar. Desi acum mi se pare cam inutila lectura din vara deoarece interesele mele s-au schimbat cu 180 de grade, am destule materii pe care le fac si la care pot aplica din plin “chestiile invatate”.

4. M-am inscris intr-o organizatie studenteasca , DaAfaceri , insa nu prea am avut timp sa ma implic in proiectele lor. Insa sper ca in continuare sa fac ceea ce trebuie si sa devin un voluntar in adevaratul sens al cuvantului.

5. Been there, done that! —–> And it sucked!

6. Se pare ca nici anul asta nu am reusit sa vad Marea Neagra. Am avut mai multe ocazii insa am preferat sa-mi iau alte chestii in schimb(role, ipod etc.)

7. Am fost la mai multe concerte.(prin termenul concert inteleg un artist care sustine un recital si stie sa intretina atmosfera). Ca sa-i enumar pe scurt: Sugababes,James Zabiela & Audioslave , Junkie XL etc. Cel mai rau imi pare rau ca anu am reusit sa ajung la Massive Attack insa eram in concediu acasa. In schimb am fost la concertul Phoenix de la Sala Palatului si o spun cu mana pe inima ca oricat i-ar lauda unii, tot romani raman..si pe scena s-a vazut lucrul asta!

8. Mdea..

9. Sa fiu sincer de asta chiar am uitat si nici nu am avut ocazia.

10. In progress… Am marit baza de date de vreo 10 ori si intre timp au mai aparut si alte “necesitati” cum ar fi artwork-urile.

11. Me? Seriously? You don’t know me at all…

12. Lasa ca asta e  my “New Year’s Resolution“!

13.

Sunt iar foarte dezamagit de mine. Si de data asta nu pentru ca nu am facut ceva ci invers. Nefiind de ajuns ca tot ce am facut saptamana degeaba a fost degeaba si “nimeni” nu a remarcat nimic. Dar trecand peste asta si peste faptul ca am pierdut doua mari oportunitati, sambata a avut loc o intamplare care mi-a zdruncinat din temelii intregul sistem de opinii format pana acum in cei 20 ani petrecuti pe “interesantul” pamant.

Vineri pe la 3 dimineata m-am bagat si eu in pat dupa o petrecere mai mult decat nereusita in care imi pusesem mari sperante dar care s-a dovedit a fi un fâs. Pe la 3 si ceva vine si colegul meu de camera din club cu un coleg de grupa si desi eram somnoros i-am auzit intrand, deschizand calculatorul si intrand pe mess ( ca sa nu mai spun cat urasc eu persoanele care stau pana se cracaneaza de ziua pe messenger si apoi dorm toata ziua ca in final sa se laude cu ce “pizde” a vorbit el azi noapte). Si se culca ei intr-un final pe la 5 cred. Am uitat sa mentionez ca in acest interval am reusit sa alerg pana in celalalt capat al holului, la baie ca sa borasc alcoolul ingurgitat toata noaptea pe motiv ca nu aveam altceva ce face; si am mai uitat sa spun ca sambata dimineata la 7:30 trebuia sa fiu la ASE ca aveam seminar la drept.

Si uite asa dupa o zi lunga ajung si eu acasa si tag un bine meritat puide somn. Ma trezesc, ma dezmortesc si eu putin si vine un coleg de la o camera alaturata si imi zice razand : ” Ba, stii ca ala cu care a venit Catalin aseara e homalău? Si a dormit cu tine in camera. Sper ca nu esti de ala care doarme profund si nu simte.” Si incepe sa rada.

In momentul ala am tresarit. Pofta de mancare mi-a disparut, m-a cuprins o repugna si am schitat un gest plin de dezgust.

Poate ca nu e mare lucru dar mie mi se foarte important. Pana la urma reflexele nu mint. Adevarul e primul lucru la care te gandesti si iese pana al aurma la iveala. Adica eu care aveam un sistem de credinte ferm, ca nu am nimic cu homosexualitatea, ca toti au dreptul sa faca ceea ce vor si bla bla bla. Se pare ca atunci cand ma confrunt cu situatia reala dau inapoi. Pe mine nu ma deranjeaza decat daca mi se intampla personal. Asta e egoism in stare pura. Cred ca sunt mai rau decat un homofob convins deoarece macar ala nu e duplicitar e doar idiot. Dar eu sunt de ambele.

Cred ca asa voi reactiona si daca voi intalni o persoana infectata cu HIV. Ma voi feri de el ca de lepra desi stiu ca nu e niciun pericol.

Asa ca nici asta nu mai am. Pana acum eram un labar trist si ratat dar cu o constiinta curata. Fuck it! Am reusit sa o pierd si pe asta. Trebuie sa reconstruiesc cumva chestia asta. Simt ca asta chiar pot sa o fac; chiar nu m-am considerat niciodata rasist sau intolerant si intotdeauna ma mandream cu asta.

Si ca o coincidenta ciudata am aflat ca azi incepe Gay Fest 2008. Unbefuckinglievable!

P.S. Chiar nu cred ipoteza ca al meu coleg de camera vorbeste in monologuri phalice( Grey’s Anatomy Rullz ). Si nici eu nu o fac. Chiar daca am o colega care crede asta. Desi o suspectez pe ea mai mult pentru ca nu trece o zi fara sa pronunte cuvantul “gay”.