Zagaby’s Weblog

Just another WordPress.com weblog

Archive for mai, 2008

And once again you fucked up!

without comments

Sunt iar foarte dezamagit de mine. Si de data asta nu pentru ca nu am facut ceva ci invers. Nefiind de ajuns ca tot ce am facut saptamana degeaba a fost degeaba si “nimeni” nu a remarcat nimic. Dar trecand peste asta si peste faptul ca am pierdut doua mari oportunitati, sambata a avut loc o intamplare care mi-a zdruncinat din temelii intregul sistem de opinii format pana acum in cei 20 ani petrecuti pe “interesantul” pamant.

Vineri pe la 3 dimineata m-am bagat si eu in pat dupa o petrecere mai mult decat nereusita in care imi pusesem mari sperante dar care s-a dovedit a fi un fâs. Pe la 3 si ceva vine si colegul meu de camera din club cu un coleg de grupa si desi eram somnoros i-am auzit intrand, deschizand calculatorul si intrand pe mess ( ca sa nu mai spun cat urasc eu persoanele care stau pana se cracaneaza de ziua pe messenger si apoi dorm toata ziua ca in final sa se laude cu ce “pizde” a vorbit el azi noapte). Si se culca ei intr-un final pe la 5 cred. Am uitat sa mentionez ca in acest interval am reusit sa alerg pana in celalalt capat al holului, la baie ca sa borasc alcoolul ingurgitat toata noaptea pe motiv ca nu aveam altceva ce face; si am mai uitat sa spun ca sambata dimineata la 7:30 trebuia sa fiu la ASE ca aveam seminar la drept.

Si uite asa dupa o zi lunga ajung si eu acasa si tag un bine meritat puide somn. Ma trezesc, ma dezmortesc si eu putin si vine un coleg de la o camera alaturata si imi zice razand : ” Ba, stii ca ala cu care a venit Catalin aseara e homalău? Si a dormit cu tine in camera. Sper ca nu esti de ala care doarme profund si nu simte.” Si incepe sa rada.

In momentul ala am tresarit. Pofta de mancare mi-a disparut, m-a cuprins o repugna si am schitat un gest plin de dezgust.

Poate ca nu e mare lucru dar mie mi se foarte important. Pana la urma reflexele nu mint. Adevarul e primul lucru la care te gandesti si iese pana al aurma la iveala. Adica eu care aveam un sistem de credinte ferm, ca nu am nimic cu homosexualitatea, ca toti au dreptul sa faca ceea ce vor si bla bla bla. Se pare ca atunci cand ma confrunt cu situatia reala dau inapoi. Pe mine nu ma deranjeaza decat daca mi se intampla personal. Asta e egoism in stare pura. Cred ca sunt mai rau decat un homofob convins deoarece macar ala nu e duplicitar e doar idiot. Dar eu sunt de ambele.

Cred ca asa voi reactiona si daca voi intalni o persoana infectata cu HIV. Ma voi feri de el ca de lepra desi stiu ca nu e niciun pericol.

Asa ca nici asta nu mai am. Pana acum eram un labar trist si ratat dar cu o constiinta curata. Fuck it! Am reusit sa o pierd si pe asta. Trebuie sa reconstruiesc cumva chestia asta. Simt ca asta chiar pot sa o fac; chiar nu m-am considerat niciodata rasist sau intolerant si intotdeauna ma mandream cu asta.

Si ca o coincidenta ciudata am aflat ca azi incepe Gay Fest 2008. Unbefuckinglievable!

P.S. Chiar nu cred ipoteza ca al meu coleg de camera vorbeste in monologuri phalice( Grey’s Anatomy Rullz :P). Si nici eu nu o fac. Chiar daca am o colega care crede asta. Desi o suspectez pe ea mai mult pentru ca nu trece o zi fara sa pronunte cuvantul “gay”.

Written by zagaby

mai 19th, 2008 at 10:37 am

Posted in Precious Things

Tagged with ,

Dialog la metrou.

without comments

Ieri la metrou. Eram cu doi colegi dupa ora de filosofie. Mi se pare suspect ca pe aici toata lumea iubeste filosofia. Pe mine unul ma lasa rece, nicio minte luminata ce a trait pe acest pamant  nu a reusit sa ma convinga si sa ma atraga. Dar nu despre asta era vorba. De fapt a fost o ora importanta pentru ca era ultimul seminar si profa a incheiat situatiile. Asa ca a trebuit sa prezint o carte cu tema filosofica in fata tuturor si am facut-o cu unul din colegii de la metrou. Astfel am deschis pentru prima data gura la filosofie..ba nu, de fapt am mai deschis odata gura cand i-am amintit profei filmul in care a fost portretizat Dorian Gray, “League of extraordinary Gentleman”. Daca asta se poate numi film…de fapt cred ca ipoteza asta ar fi meritat o discutie la ora de filosofie. In sfarsit mi s-a parut foarte prost filmul.

Ca sa revin la statia de metrou, ma intreaba colegul cu care am prezentat tema cum mi s-a parut ora. ” Misto, nu?”

Eu ii raspund ” Hmm..”

El zice ” Ba tu esti bulangiu. Hai ca a fost bine.Ba,stii cum esti  tu?  Nu o persoana invidioasa… o persoana rea … din aia … razbunatoare! “

Me: ” Hai ca m-ai nimerit! Continua.”

El baga ” Tot timpul ai starea asta de ofticare si de durere in p@#*! Te crezi un pic superior celorlalti! Si crezi ca intotdeauna ai dreptate!”

Je again ” Superior poate ca ma cred, dar niciodata nu am afisat lucrul asta! Cu dreptatea nu stiu ce sa spun dar tot timpul am considerat ca daca imi pun mintea “oleaca” pot sa fac orice!”

Si momentul se termina brusc ” Adica o laba! Haha.” Si usa metroului se deschide.

Riiiiight! Ei bine pe mine m-a afectat mult treaba asta. Adica omul m-a citit foarte bine. Si nu il credeam in stare de asa ceva. Si nu am nimic cu el, omul e de treaba, imi place sa stau de vorba cu el dar parca e cam full of shit. Dar poate ca asta e numai parerea mea.  Si acum sa despicam firul in nspe ca in cartile de comentarii:

  • nu stiu ce l-a facut sa creada ca sunt o persoana rea, ca de obicei doar gandesc cu rautate, ca vorba ceea ” Sunt inofensiv dar gandul meu e criminal!”
  • inca nu a apucat sa vada daca sunt razbunator sau nu…
  • cu ofticarea si durerea in p@#* sunt total de acord cu el. nu, nu sunt “fitze” pur si simplu nu rad la glumele mai rasuflate, nu’s sufletul discutiei si nu prea am afisat entuziasm in nimic pana acum; cred ca asta m-a facu sa arat ca un bulangiu; eu unul sper ca o sa rezolv treaba asta, ca o sa afisez mai multa falsitate ca sa bucur lumea si sa fiu aceptat;
  • asta cu superioritatea deja ma oftica, nu e primul care imi spune asta; banuiesc ca ideile astea si le-a format de la management unde am avut un joc pe echipe in care am fost amandoi;si cred ca inevitabil am cam devenit mai mult sau mai putin liderul echipei; jocul s-a terminat intr-o maniera deplorabila, adica am fost pe locul 3 din 4 echipe participante; dar mi s-a spus ca am fost cam autoritar, ca ideile mele nu au fost bune bla bla … dar nu a venit nimeni cu alte propuneri, am incercat sa deleg, ca asa face un bun manager dar degeaba, ei nici macar nu intelesesera regulile jocului asa ca pana la urma tot eu am facut aproape tot.

In concluzie tot rostul postului asta e ca discutia asta mititica m-a pus pe ganduri intr-o perioada in care si asa is cu moralul si increderea la pamant.

VFC indeed!

Written by zagaby

mai 11th, 2008 at 1:13 pm

Posted in VFC

Tagged with , , , ,

Bete in roate

without comments

Urasc netul ASE-ului. Cade la 20 de secunde si nu ma pot loga pe contul de WordPress. And it’s my fucking 20 years old resolution. Am nevoie de blog-ul asta ca sa pot refula. De mess nici nu mai vorbesc. Dar cel putin pentru mine nu mai este de mult timp o tragedie. Daca pana sa stau la camin nu prea foloseam messengerul decat putin…acum nu-l mai folosesc deloc… asa ca relatiile mele sociale sunt la pamant. Daca nu sunt deja six feet under. Dar un alt motiv pentru izolarea mea sociala ar mai fi si Orange-ul meu intr-o mare de Vodafone si Cosmote.

Da, lucrurile merg pe dos. Si ieri marea mea schimbare a fost un dezastru. Am stat si m-am gandit ca poate sunt un Diesel, pornesc mai greu si apoi intru in Turbo. Totusi sunt constient ca nu-mi pot schimba personalitatea dintr-o data dar speram macar la o mica schimbare.

In sfarsit lista mea se reporteaza pentru 26 iunie. O data aleasa arbitrar dar care sper ca va fi o zi in care voi putea spune ca n-am dat-o in bara. oare?

Written by zagaby

mai 9th, 2008 at 9:07 pm