And once again you fucked up!

Sunt iar foarte dezamagit de mine. Si de data asta nu pentru ca nu am facut ceva ci invers. Nefiind de ajuns ca tot ce am facut saptamana degeaba a fost degeaba si “nimeni” nu a remarcat nimic. Dar trecand peste asta si peste faptul ca am pierdut doua mari oportunitati, sambata a avut loc o intamplare care mi-a zdruncinat din temelii intregul sistem de opinii format pana acum in cei 20 ani petrecuti pe “interesantul” pamant.

Vineri pe la 3 dimineata m-am bagat si eu in pat dupa o petrecere mai mult decat nereusita in care imi pusesem mari sperante dar care s-a dovedit a fi un fâs. Pe la 3 si ceva vine si colegul meu de camera din club cu un coleg de grupa si desi eram somnoros i-am auzit intrand, deschizand calculatorul si intrand pe mess ( ca sa nu mai spun cat urasc eu persoanele care stau pana se cracaneaza de ziua pe messenger si apoi dorm toata ziua ca in final sa se laude cu ce “pizde” a vorbit el azi noapte). Si se culca ei intr-un final pe la 5 cred. Am uitat sa mentionez ca in acest interval am reusit sa alerg pana in celalalt capat al holului, la baie ca sa borasc alcoolul ingurgitat toata noaptea pe motiv ca nu aveam altceva ce face; si am mai uitat sa spun ca sambata dimineata la 7:30 trebuia sa fiu la ASE ca aveam seminar la drept.

Si uite asa dupa o zi lunga ajung si eu acasa si tag un bine meritat puide somn. Ma trezesc, ma dezmortesc si eu putin si vine un coleg de la o camera alaturata si imi zice razand : ” Ba, stii ca ala cu care a venit Catalin aseara e homalău? Si a dormit cu tine in camera. Sper ca nu esti de ala care doarme profund si nu simte.” Si incepe sa rada.

In momentul ala am tresarit. Pofta de mancare mi-a disparut, m-a cuprins o repugna si am schitat un gest plin de dezgust.

Poate ca nu e mare lucru dar mie mi se foarte important. Pana la urma reflexele nu mint. Adevarul e primul lucru la care te gandesti si iese pana al aurma la iveala. Adica eu care aveam un sistem de credinte ferm, ca nu am nimic cu homosexualitatea, ca toti au dreptul sa faca ceea ce vor si bla bla bla. Se pare ca atunci cand ma confrunt cu situatia reala dau inapoi. Pe mine nu ma deranjeaza decat daca mi se intampla personal. Asta e egoism in stare pura. Cred ca sunt mai rau decat un homofob convins deoarece macar ala nu e duplicitar e doar idiot. Dar eu sunt de ambele.

Cred ca asa voi reactiona si daca voi intalni o persoana infectata cu HIV. Ma voi feri de el ca de lepra desi stiu ca nu e niciun pericol.

Asa ca nici asta nu mai am. Pana acum eram un labar trist si ratat dar cu o constiinta curata. Fuck it! Am reusit sa o pierd si pe asta. Trebuie sa reconstruiesc cumva chestia asta. Simt ca asta chiar pot sa o fac; chiar nu m-am considerat niciodata rasist sau intolerant si intotdeauna ma mandream cu asta.

Si ca o coincidenta ciudata am aflat ca azi incepe Gay Fest 2008. Unbefuckinglievable!

P.S. Chiar nu cred ipoteza ca al meu coleg de camera vorbeste in monologuri phalice( Grey’s Anatomy Rullz :P). Si nici eu nu o fac. Chiar daca am o colega care crede asta. Desi o suspectez pe ea mai mult pentru ca nu trece o zi fara sa pronunte cuvantul “gay”.

Dialog la metrou.

Ieri la metrou. Eram cu doi colegi dupa ora de filosofie. Mi se pare suspect ca pe aici toata lumea iubeste filosofia. Pe mine unul ma lasa rece, nicio minte luminata ce a trait pe acest pamant  nu a reusit sa ma convinga si sa ma atraga. Dar nu despre asta era vorba. De fapt a fost o ora importanta pentru ca era ultimul seminar si profa a incheiat situatiile. Asa ca a trebuit sa prezint o carte cu tema filosofica in fata tuturor si am facut-o cu unul din colegii de la metrou. Astfel am deschis pentru prima data gura la filosofie..ba nu, de fapt am mai deschis odata gura cand i-am amintit profei filmul in care a fost portretizat Dorian Gray, “League of extraordinary Gentleman”. Daca asta se poate numi film…de fapt cred ca ipoteza asta ar fi meritat o discutie la ora de filosofie. In sfarsit mi s-a parut foarte prost filmul.

Ca sa revin la statia de metrou, ma intreaba colegul cu care am prezentat tema cum mi s-a parut ora. ” Misto, nu?”

Eu ii raspund ” Hmm..”

El zice ” Ba tu esti bulangiu. Hai ca a fost bine.Ba,stii cum esti  tu?  Nu o persoana invidioasa… o persoana rea … din aia … razbunatoare! “

Me: ” Hai ca m-ai nimerit! Continua.”

El baga ” Tot timpul ai starea asta de ofticare si de durere in p@#*! Te crezi un pic superior celorlalti! Si crezi ca intotdeauna ai dreptate!”

Je again ” Superior poate ca ma cred, dar niciodata nu am afisat lucrul asta! Cu dreptatea nu stiu ce sa spun dar tot timpul am considerat ca daca imi pun mintea “oleaca” pot sa fac orice!”

Si momentul se termina brusc ” Adica o laba! Haha.” Si usa metroului se deschide.

Riiiiight! Ei bine pe mine m-a afectat mult treaba asta. Adica omul m-a citit foarte bine. Si nu il credeam in stare de asa ceva. Si nu am nimic cu el, omul e de treaba, imi place sa stau de vorba cu el dar parca e cam full of shit. Dar poate ca asta e numai parerea mea.  Si acum sa despicam firul in nspe ca in cartile de comentarii:

• nu stiu ce l-a facut sa creada ca sunt o persoana rea, ca de obicei doar gandesc cu rautate, ca vorba ceea ” Sunt inofensiv dar gandul meu e criminal!”
• inca nu a apucat sa vada daca sunt razbunator sau nu…
• cu ofticarea si durerea in p@#* sunt total de acord cu el. nu, nu sunt “fitze” pur si simplu nu rad la glumele mai rasuflate, nu’s sufletul discutiei si nu prea am afisat entuziasm in nimic pana acum; cred ca asta m-a facu sa arat ca un bulangiu; eu unul sper ca o sa rezolv treaba asta, ca o sa afisez mai multa falsitate ca sa bucur lumea si sa fiu aceptat;
• asta cu superioritatea deja ma oftica, nu e primul care imi spune asta; banuiesc ca ideile astea si le-a format de la management unde am avut un joc pe echipe in care am fost amandoi;si cred ca inevitabil am cam devenit mai mult sau mai putin liderul echipei; jocul s-a terminat intr-o maniera deplorabila, adica am fost pe locul 3 din 4 echipe participante; dar mi s-a spus ca am fost cam autoritar, ca ideile mele nu au fost bune bla bla … dar nu a venit nimeni cu alte propuneri, am incercat sa deleg, ca asa face un bun manager dar degeaba, ei nici macar nu intelesesera regulile jocului asa ca pana la urma tot eu am facut aproape tot.

In concluzie tot rostul postului asta e ca discutia asta mititica m-a pus pe ganduri intr-o perioada in care si asa is cu moralul si increderea la pamant.

VFC indeed!

Bete in roate

Urasc netul ASE-ului. Cade la 20 de secunde si nu ma pot loga pe contul de WordPress. And it’s my fucking 20 years old resolution. Am nevoie de blog-ul asta ca sa pot refula. De mess nici nu mai vorbesc. Dar cel putin pentru mine nu mai este de mult timp o tragedie. Daca pana sa stau la camin nu prea foloseam messengerul decat putin…acum nu-l mai folosesc deloc… asa ca relatiile mele sociale sunt la pamant. Daca nu sunt deja six feet under. Dar un alt motiv pentru izolarea mea sociala ar mai fi si Orange-ul meu intr-o mare de Vodafone si Cosmote.

Da, lucrurile merg pe dos. Si ieri marea mea schimbare a fost un dezastru. Am stat si m-am gandit ca poate sunt un Diesel, pornesc mai greu si apoi intru in Turbo. Totusi sunt constient ca nu-mi pot schimba personalitatea dintr-o data dar speram macar la o mica schimbare.

In sfarsit lista mea se reporteaza pentru 26 iunie. O data aleasa arbitrar dar care sper ca va fi o zi in care voi putea spune ca n-am dat-o in bara. oare?

Halfway there!

Bad news. Nu sunt halfway there. Din pacate nu am luat in calcul vacanta de Paste asa nu voi putea realiza ce mi-am propus in lista din prolog. Majoritatea trebuie facut musai in Bucuresti…si eu sunt deja in mirobolantul Vaslui, orasul aflat sub semnul incertitudinii, in care a fost sau n-a fost! Insa lista nu va fi abandonata. Voi lua o decizie pe 3 mai. Vant din pupa!

Silent all this years

“I feel empty… No…I feel empty!”

Pentru prima data ma simt useless si chiar imi este rusine de mine.

De cand ma stiu aman lucrurile, sunt un delayer. Daca n-am realizat vreodata ceva este din cauza ca am amanat pana am fost in imposibilitatea de a mai face ceva. Intotdeauna m-am zbatut in mediocritate. Si niciodata nu mi-a parut rau, pentru ca asta era visul meu : sa fiu numarul 2. Numarul 1 presupune multe responsabilitati ca in Spiderman “With great power, comes great responsability” si yo nu’s Spidey material ! CEL putin asta am gandit intotdeauana.

Toata lumea are asteptari de la numarul 1. Dar ocupantul pozitiei secunde este in siguranta, nimeni nu-l baga in seama, e mult mai comod. Si eu iubesc comoditatea. Da ,recunosc “My name is Gabriel and i’m an raging easy-going man!” “hello Gabriel” imi raspund vocile.

OK recunosc… n-am auzit nicio voce dar cred ca suna mai interesant sa aud voci si sa fiu un wierdo din ala neinteles, un fel de emo kid..dar nu is nimic din toate astea. Sunt cel mai normal om pe care il poti intalni, care a supt lapte la  tata si care a fost crescut de mic cu alimente “naturale si care au gust” nu kkt-uri din alea de la americani.

Dar sa revenim la ideea de la care a pornit… aaah comoditatea. Niciodata nu am facut ceva in plus, ce nu e necesar.

De exemplu, daca intr-o situatie ipotetica cineva are nevoie de ajutor nu misc un deget pana nu-mi cere ajutorul. Daca se indupleca, I’m his guy! Nu stiu, cred ca am considerat chestia asta o dovada de slabiciune.(fucked up..i know!)

Intotdeauna am ales modelul pesimist, sa ma astept la ce e mai rau, ca apoi dupa ce aflu rezultatul sa apreciez mai mult ceea ce am. Uite o chestie ca asta te trage in jos si abia acum am reusit sa vad asta.

De cand am fost mic am jucat teatru si din pacate mi-a intrat in reflex si acum nu mai pot scapa de acest obicei. Un alt lucru care abia acuma l-am realizat. Dar cum am ajuns sa joc teatru de mic, sa mint atata lume… Pai uite cum statea treaba : in fata blocului eu eram considerat capul rautatilor, o obraznicatura cum rar vezi ,cu un tupeu inimaginabil si pe care tatal prietenului meu cel mai bun nu-l vroia aproape de fiul sau. Da’ pe mine ma durea in pix de ce vroia ala..eu eram cel mai tare in fata blocului.

Dar la gradinita/scoala s-a schimba roata.Eram cel mai tare daca profesorii ma considerau tare. Asa ca modificare de comportament: eram tacut,timid,cuminte si mai ales smart. Rockstar!!! Cu putin teatru eram tata lor. Am invatat sa ma comport sa-mi fie bine in functie e persoana si locul in care eram. Insa cum minunile nu tin niciodata prea mult ceva s-a intamplat. Nu stiu cand si cum dar m-am oprit. M-am oprit din a mai iesi afara si de a fi copilul tupeist care stia ce vrea. Si am ramas cu celalat rol…lucky meee!, pe care il joc si in ziua de azi. So fuck this shit, cause this hip is about to sail!

Prin acest blog asta incerc sa fac. Sa redescopar tupeul pierdut acum multi ani si puterea de a face ce-mi propun. Intotdeauna am simtit ca nu sunt timid,nu sunt stangaci dar nu am putut sa reactionez ca atare.

De ce am ajuns sa-mi urasc comoditatea:

- in discutiile cu prietenii mei si nu numai, puteam fi sufletul discutiei, de fiecare data aveam ceva de  spus,    si chiar foarte interesant dar niciodata nu m-am deranjat si am preferat sa-i las pe altii sa vorbeasca eu         aproband mai mult monosilabic si ranjind putin la o gluma mai mult sau mai putin buna ->din cauza             comoditatii

- la petreceri puteam sa ma distrez mai mult,dar desi eram constient ca gresesc, preferam sa stau mai mult    pe scaun sau in alta camera de vorba cu altii ca mine , pentru a pastra aparentele -> comoditatea.

- intotdeauna am avut probleme cu fetele. Au fost atatea care mi-au placut si desi vedeam ca si ele ma plac      nu am indraznit sa ma bag pe “felie” sau sa le dau “ceata” ca sa ma exprim mai argotic. Dar n-am facut-o,      din cauza comoditatii. Deseori ma cuprinde un enervant sentiment de “târşă” si o teama de ridicol. Poate        asta ma face atat de inactiv, atat de calculat: nu stiu de ce am impresia ca am o “imagine” de pastrat si ca      nu pot fi copilaros, jovial. De exemplu niciodata nu m-am gandit ca pot sa merg pe strada, sa ascult              muzica si sa fredonez cu voce tare si sa ma mai apuce si o miscare de dans.

Eu eram baiatul serios din clasa. Diriginta mi+a recomandat sa citesc “Ecleziastul” pantru ca i se parea ca filosofia mea e “Totul e desertaciune”. WTF ???

Cred ca acesta e cel mai aiurea sentiment, sa stii ca esti vazut intr-un fel , sa stii si sa crezi cu toata fiinta ta ca  nu este asa dar sa nu ai curajul si tupeul sa reasctionezi in vreun fel.

Ma simt gol pentru ca in urma cu 2 saptamani iar mi-am propus multe si iar am sfeclit-o. Mi-am propus  sa fac si eu folositor pentru ca am simtit ca intr-un an la facultate nu am realizat mai nimic. M-am gandit sa incep cu un proiect studentesc pe un domeniu care chiar mi-ar placea sa lucrez. Dar timp de 2 sapatamani am amanat sa ma inscriu si pana la urma timpul s-a scurs. Si asta vinea dupa alte trei proiecte la care m+am preyentat in acelasi fel. Dar asta i-a pus capac.

Peste 13 zile voi face 20 de ani. Unii ar spune ca e cea mai frumoasa varsta. poate ca e… Dar niciodata nu am simtit mai mult ca acum ca de fapt nu am facut nimic in viata.

Poate ca in Vaslui nu am avut sansa sa fac mare lucru. Dar am venit in Bucuresti. Am venit la 300 de km cand puteam alege Iasi-ul. Atunci trebuia sa porneasca o mica revolutie. Mi-am propus atat de multe lucruri cand am avenit aici. Si puteam sa fac atatea, pentru ca intradevar aici ai “alta deschidere” ca sa citez un cliseu dat ca argument pentru alegerea Bucurestiului.

Asa ca in aceste 13 zile pana cand implinesc 20 de ani voi incerca sa reolv o lista de lucruri ce ma vor face sa-mi schimb parerea despre mine :

1. Creeaza-ti un blog.

2. Scoate-o in oras pe fata pe care o placi.

3. Citeste o carte.

4. Implica-te intr-un proiect studentesc.

5. Gaseste-ti un job.

6. Du-te la Marea Neagra.

7. Du-te la un concert.

8. Du-te naibii intr-un club din Bucuresti.

9. Implica-te intr-o activitate culturala.

10. Fa-ti playlisturi pentru iPod.

11. Protesteaza pentru ceva.

12. Fa ceva ce nu ai face in mod normal.

13. Enjoy it.

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!